Halucinant! Un tânăr italian și-a ucis iubita, medic rezident, crezând că l-a infectat cu coronavirus
Un tânăr italian și-a ucis iubita, medic rezident, crezând că l-a infectat cu coronavirus! Crima oribilăîa avut loc în Italia, acolo unde un tânăr de 28 de ani și-a omorât iubita după ce ar fi acuzat-o că l-a infectat cu coronavirus.
Nenorocirea s-a produs marți dimineață, într-un apartament aflat în localitatea Furci Siculo, provincia italiană Messina.
Lorena Quaranta, de 27 de ani, medic rezident la Spitalul din Messina, a fost găsită moartă în casă, după ce a iubitul ei, de profesie asistent medical, a strangulat-o.
Tânărul de 28 de ani a încercat apoi să-și pună capăt zilelor.
Antonio De Pace a chemat carabinierii la primele ore ale dimineții de marți, 31 martie. Odată ajunși la locul tragediei, bărbatul le-a mărturisit polițiștilor că și-a omorât iubita.
Oamenii legii au chemat ambulanța, tânărul fiind transportat de urgență chiar la spitalul unde lucra Lorena. Potrivit Daily Mail, De Pace a fost salvat tocmai de colegii de muncă ai iubitei sale.
Criminalul și-a acuzat iubita că l-a infectat cu coronavirus
„M-a infectat cu coronavirus și am ucis-o!”, asta le-a spus tânărul polițiștilor, în timpul interogatoriului, scrie observator.tv
Procurorii, însă, nu cred în această varinată, mai ales că cei doi au fost testaţi şi niciunul dintre ei nu era infectat cu noul coronavirus.
Pe 27 martie, cu câteva zile înainte să fie ucisă, Lorena a postat pe Facebook un mesaj despre moartea a 41 de medici în Italia, uciși de coronavirus, afirmând că situaţia este „inacceptabilă”.